Totalul afișărilor de pagină

luni, 7 noiembrie 2011

Denărozire: cu toporul îmi educ poporul!

Şi am fost în weekend la Conacul familiei Adams de la Borsec. Nu era nimic îngheţat, deşi totul era îngheţat în timp. Acelaşi miros de mizerie curată, aceeaşi aromă de fum de cum se lasă întunericul, acelaşi frig ca şi acum 15 ani, aceeaşi pustietate... acelaşi soare slab. Aceleaşi vânzătoare, dar cu 10 ani mai în vârstă, aceeaşi casă, dar cu pereţii mucegăiţi, aceeaşi curte cu vegetaţie moartă, aceeaşi mobilă, dar un singur om. Totul a rămas neschimbat, deşi patina timpului şi-a lăsat adânc amprenta în casa semi-părăsită. Dar nu contează cum arată, contează cum miroase. Iar mirosul, fiindu-mi familiar şi pur, nu poate decât să-mi trezească amintiri ... aşa cum simt şi un Dior Pure Poison şi-mi amintesc de perioada în care dansam. Activez amintiri prin nări, nu cu ochii sau mintea. Câmpul vizual e pustiit, simţul olfactiv e la loc de cinste - apreciat şi încununat.

Ce vă spune cuvântul CETATE? Cu siguranţă nu doi bolovani la 5 kilometri distanţă de casă. Ei, hai c-am făcut-o şi pe asta. Dacă în copilărie am apucat să vizitez doar Peştera Urşilor, acum, la 20 ani a trebuit obligatoriu să ajung la Cetatea Bufniţelor. Mda...am luat-o la pas în plimbare. După vreo oră şi ceva de urcat şi coborât pe drum de munte, ajung la celebra cetate - adică doi bolovani care-ţi permit să ai o panoramă nu foarte generoasă cu munţii defrişaţi din zonă. Ei  drăcie, asta-i cetatea? 
Bine, conceptul de cetate avea semnificație deep pentru ai mei parinţi care pare-se că-şi găseau amuzamentul în a se plimba până la cetate şi a se iubi în pace în natură - o Maitreyi şi-un Eliade varianta erotico-realistă de sfârşit 80! 

Ş-apoi ajungi la o vârstă în care realizezi că aşa părinţi - aşa copil... aşa copiliţă: fără minte, puţin mai năroadă şi nărăvaşă ca un cal sălbatic pe punct de domesticizare?! 

Iar pentru că tot am ajuns la nărozire, am constatat că m-am denărozat! Şi nu ştiu dacă e un lucru bun sau nu. E gata cu "Ruxandra, eşti o năroadă!" Iar dacă vă întrebați cum mai stă scutul şi scutecul vă pot spune că mi-am udat groaznic scutecul săptămâna asta şi după ce l-am înlocuit, am pus scutul la loc, iar înainte de a-mi pune scutecul am ferecat bine cu un lacăt şi cheia i-am dat-o trolului s-o înghită. Sunt blindată! Plus de asta mi-am luat şi un topor: CU TOPORUL ÎMI EDUC POPORUL! 

Şi ca să pricepeţi mai bine starea-mi îngheţată de scutIeră, vă mărturisesc că am făcut o baie la picioare într-o apă de 4 grade. Am simţit cu m-a tăiat prin tot corpul şi mă gândeam oare ce-au simţit săracii Titanicieni când au căzut în Atlantic. (Am revăzut Titanicul săptămâna trecută - pentru a 25-a oară)!  
Îmbăierea asta e fermecătoare că cică după îţi simţi picioarele mai uşoare. Eu nu mi le-am simţit tocmai pentru că mi s-a spus că trebuie să mi le simt şi nu m-a lăsat nimeni să descopăr propriile-mi senzaţii. 

Sfârşitul lumii mi l-am petrecut la ora de daneză şi speram ca după 11:11 să pot instant să pronunţ toate cuvintele alea ciudate de cartofar. Dar minunea nu s-a petrecut. N-am devenit nici as în daneză, nici poliglotă... aşa că degeaba 11.11.11.11:11 că n-am păţit nimic. Sau poate atunci mi-am pus scutul şi armura de Cavaler al Camelotului! 

"când ai nevoie de dragoste nu ţi se dă dragoste.
când trebuie să iubeşti nu eşti iubit.
când eşti singur nu poţi să scapi de singurătate.
când eşti nefericit nu are sens să o spui." ( Cărtărescu cel controversat şi-a lui poezie interpretată ca fiind ironică şi pentru o domniţă la pubertate; mie una îmi place...poate pentru că am descoperit-o la pubertate,  deși nu-mi scriam versuri din poezii pe Hi5 - Când ai nevoie de dragoste)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu